Epopeea unei retrocedari cu cantec - partea a III-a

.

Epopeea unei retrocedari cu cantec - partea a III-a

Lt. col. (r) S. Beloia

Calitatea noastra de militari si de juristi ne-a impiedicat sa adoptam altfel de atitudini si sa protestam in vreun fel impotriva celor ce se petreceau, sa ne implicam in acte dezonorante sau sa trecem la actiuni de replica similare celor pe care le suportam. Noi am recurs cu incredere la singura cale ce ne era ingaduita si fata de care aveam totala incredere - sa raportam comandantului nostru.

El era cel ce stia ce trebuie sa faca in continuare, fusese investit cu exercitiul unei functii cu mari raspunderi pe tem de securitate nationala – aici fiind inclus si capitolul anticoruptie. Daca increderea noastra de atunci avea sa fie sau nu rasplatita, se poate vedea dupa cei 9 ani de zile scursi pana acum.

Neavand calitate procesuala in aceasta speta, nu am putut intreprinde niciun demers in justitie pentru a ne apara contractul de inchiriere aflat in vigoare. Am sperat mereu ca retrocedarea a fost legala si ca cineva isi poate dovedi proprietatea si va trece la indeplinirea formalitatii de evacuare. Nimeni insa nu ne-a dat in judecata pentru a fi evacuati. La noua ani dupa retrocedare, locuinta inca se afla in posesia noastra. Nimeni nu ne solicita chirie. Nimeni nu ne mai cere sa plecam. Nefiind evacuati, nu putem solicita Primariei Timisoara includerea pe lista de prioritati in vederea obtinerii unui alt spatiu locativ social, desi indeplinim conditiile impuse.

Am apelat la singura autoritate ce putea face un demers legal cumva in favoarea noastra – Institutia Prefectului.

Insa prefectul Bacala Mircea s-a revoltat cand, inscris la prima sa audienta organizata in anul 2009, am indraznit sa sugerez atacarea de catre institutia ce o conducea de scurta vreme, a Dispozitiei 44 de retrocedare a apartamentului 3. In principal, pe timpul audientei eu mi-am motivat demersul aratand ca dispozitia administrativa de retrocedare incalca flagrant prevederile deciziei Curtii de Apel Timisoara, ce statutase, in contradictoriu cu Consiliul Local Timisoara, ca atat hotararea aceluiasi Consiliu Local din 1998, de atribuire a locuintei, cat si contractul de inchiriere semnat in anul 2000 sunt acte valide cu forta juridica, ambele inca in vigoare!

Cu atat mai mult cu cat acea decizie a Curtii de Apel, pronuntata la capatul a patru ani de procese, eu o pusesem in executare silita, intrand in locuinta cu executorul si incasand de la primarie, cu acelasi executor, toate cheltuielile de judecata precum si daunele cominatorii solicitate pentru tergiversarile din primarie de dupa terminarea proceselor.

Memoriul lasat la prefect cu ocazia acelei audiente nu a primit raspuns nici pana astazi. Mi-amintesc cu oarecare neplacere cum se ratoise prefectul abia instalat la doua persoane din suita sa in prima sa audienta publica  (subprefectul si un tanar consilier personal, fost ofiter SRI), cand acestea, intelegand natura juridica a demersului meu, au incercat sa explice ca doar un magistrat se poate pronunta cu privire la speta, prefectura neputand sa faca mai mult decat sa formuleze o cerere legal admisibila.

Bacala Mircea a decis pe loc ca prefectura nu se poate adresa instantei si asa a ramas! Probabil memoriul meu, pe care il tot frunzarea in timp ce se rastea la colegii sai, nici nu a ajuns la registratura institutiei pentru a fi luat in evidenta, ci direct la cos, sau poate in alta parte.

Monitorizand mai tarziu, pe canalele de comunicare publica, activitatea de prefect a lui Mircea Bacala, am constatat ca foarte multe dintre procesele deschise pentru desfiintarea actelor administrative ale Primariei Timisoara,  Institutia Prefectului din judetul Timis le-a pierdut cu brio.

Per a contrario, dupa plecarea lui Bacala, reprezentanta judeteana a guvernului a castigat toate actiunile in justitie prin care se cerea anularea unor dispozitii ale primarului, dovedite abuzive si ilegale. Prefecti si prefecti, dupa cum se vede.

Desi mi-ar fi fost la indemana, am evitat cu consecventa sa apelez la persoane intermediare ce ar fi putut influenta in favoarea mea deciziile autoritatilor locale si judetene de administratie. Am evitat sa merg in audiente la senatori locali ce aveau acces familial in biroul premierului, ori la  membri ai cabinetului condus de catre acesta. 

Am procedat astfel intrucat in ultima parte a carierei mele, identificarea actelor de coruptie si de traficare de influenta au fost printre obiectivele profesionale de prim rang, cu privire la care sper sa se aprecieze modul in care le-am atins. Aveam doua licente in drept – una la Universitatea Babes Bolyai si a doua la Universitatea Bucuresti si chiar credeam in ideea de justitie si dreptate. Din pacate, nu toti cei implicati in aceasta epopee imobiliara erau absolventi de drept. Unii mai ramasesera repetenti pe la politehnica, altii nu absolvisera decat cursuri de intendenta, iar altii se multumisera cu diploma de bacalaureat.

Trist este faptul ca unica mea initiativa legala ce o aveam la dispozitie a ramas fara raspuns din partea singurei institutii ce legal ar fi putut face ceva concret – sa ceara unui magistrat sa se pronunte – da sau ba - este legala sau nu este legala Dispozitia 44 a primarului.

Fara raspuns au ramas si nenumaratele audiente in primarie, prin care am solicitat sa se verifice legalitatea dispozitiei de retrocedare a locuintei noastre, sa se constate ca beneficiara locuintei era decedata la data cand i se retroceda locuinta si cand se intabula ea la cartea funciara, ca ipotecile puse de stat fusesera sterse fara a fi achitate. Am solicitat sa se admita sa fiu pus pe lista de prioritati pentru o alta locuinta fara sa am sentinta de evacuare, pentru ca devenise clar ca de pe lumea cealalta in veci nu va mai veni nimeni sa ma evacueze. Am solicitat sa fie cautata hotararea de consiliu local din 1998, prin care mi se atribuise locuinta. Ea exista, nu o anulase nimeni si era fara indoiala in vigoare! Eu vorbeam, eu auzeam!

Eram in patria surzilor! Eram in plina atmosfera Kafka!

Tot fara raspuns a ramas si memoriul adresat Primariei Timisoara in anul 2013, dupa instalarea noii garnituri executive.

Si acel memoriu se referea la retrocedarea catre o persoana decedata, la procesele dintre 2000 si 2003 cu Primaria Timisoara, la intabularea acelei persoane dupa sase luni de la deces, la abuzurile evidente si la ilegalitatile flagrante fata de care nicio institutie dintre cele ce fusesera informate, nu luase vreo masura vreme de ani si ani.

La fel ca si institutiile de administratie publica ce au ales sa se retina de la corespondenta cu mine, Serviciul Roman de Informatii a ales sa taca si probabil sa nu isi exercite obligatia de a informa decidentii abilitati macar cu privire la pagubirea statului prin stergerea celor 5 ipoteci.

La aproape un deceniu de la acele fapte, nici primarul de atunci, nici prefectul, nici seful SRI nu mai sunt pe posturi. Viata i-a imprastiat dupa merit si probabil cu totii au uitat de samavolnicia facuta unui ofiter al tarii lor.

Si iata ca acum nici directorul SRI, care recent si-a vacantat postul, nu mai este. Destinul il poarta spre alte misiuni si sper sa ii sopteasca la ureche sa manifeste pe viitor mai multa grija in raport cu urmatorii subordonati. Gestul diectorului SRI de a inmana unui decident beneficiar legal o nota privind pagubirea statului dar si situatia locativa nemaiauzita a unui rezervist al serviciului pe care il conducea, ar fi avut durata validarii unui bilet de metrou. Iar contextul actualelor anchete DNA de la Primaria Timisoara ar fi favorizat traseul institutional al notei de informare, care pentru mine ar fi avut consecinte deosebit de importante.

Inca mai sper ca Directorul George Maior sa fie insarcinat de catre Presedintele Klaus Iohannis sa formeze un alt cabinet dupa ce lui Victor Ponta i se va incredinta noua misiune la Curtea Constitutionala.

Voi putea atunci sa ma adresez din nou oficial noului guvern cu mai mult aplomb, avand un trecut profesional intrucatva comun cu noul prim ministru.

.